Cum poți să folosești telefonul pentru a-ți îmbunătăți sănătatea mintală

Telefoanele mobile au o reputație proastă atunci când vine vorba de sănătatea mintală, asta pentru că sunt intermediarii rețelelor sociale care pot conduce la probleme atunci când îți compari viața ta reală cu cea perfectă afișată de alții și pot da dependență, așa cum au arătat unele studii. Dar renunțarea totală la smartphone ne-ar priva de un instrument puternic pe care îl putem utiliza să fim mai calme, mai productive și mai puțin stresate.

Iată 5 modalități în care poți utiliza telefonul pentru a obține o bună sănătate mintală.

1. O fotografie pe zi

Fă ca obsesia pentru Instagram să lucreze pentru tine! Un studiu publicat în revista Health a urmărit timp de două luni opt oamenii, care erau deja angajați în realizarea unei fotografii și postarea ei pe un site de socializare, pentru a vedea cum această activitate le afectează sănătatea mintală. Participanții au raportat o serie de beneficii: de exemplu proiectul i-a obligat să fie mai atenți și să își facă timp pentru a face ceva pentru ei chiar și într-o zi aglomerată. Știind că trebuie să găsească ceva să fotografieze le-a dat un motiv să iasă din casă. În plus, comunitatea online care a comentat și a apreciat fotografia le-a dat impresia apartenenței, deși unii au raportat că obligația de a răspunde celor care îi urmăresc ca fiind obositoare. Cei care au trecut prin probleme personale au spus ca multimea de fotografii a fost o reamintire că au trecut peste toate. Autorii au notat că subiectii lor erau deja angajați în proiectul lor "photo a day", cei care au cel mai mult de câștigat sunt cei care sunt deja interesați de fotografii și publicarea lor.

2. Utilizează o aplicație pentru sănătate mintală

Ușor accesibile și în general gratuite, aplicațiile pentru sănătatea mintală sunt o altă modalitate de susținere și dacă ai o zi grea și nu poți avea o sesiune de terapie, sustine un studiu rezumat al altor 27 de studii, care au folosit diferite aplicații și au descoperit că acestea chiar au îmbunătățit simtomele de depresie și anxieatate. Există diferite aplicații pentru diferite nevoi, de exemplu What's Up (gratuită pe Android sau iOS) și MoodTools (gratuită pe Android sau iOS) sunt facute special pentru cei cu o ușoară depresie și sunt mai interactive, combinând activități bazate pe terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta include o secțiune de urmărire al gândurilor pentru a monitoriza dispozițiile pozitive și cele negative, jurnale securizate, tehnici de respirație și informații despre simptome și tratament. Iar aplicația Flowy (gratuită pe Android sau iOS) te ajută să contracarezi atacurile de panică învățând să-ți controlezi respirația cu un joc simpatic.

3. Fa-ți un playlist

Motivul pentru care asculți muzica ta favorită este o îmbunătățire instantanee a dispoziției. Studiile au arătat că muzica poate stopa producția de hormoni ai stresului, cortizol, și poate reduce suferința emoțională dată de durerea fizică. O analiză a 25 de studii care a fost publicată în Warld Jurnal of Psychiatry a arătat că terapia prin muzică poate fi o metodă de tratament noninvazivă și eficientă în tulburările de dispoziție și depresie la pacienții cu probleme neurologice. Și nu e numai vorba de muzică clasică: genul de muzică care să te ajute să ajungi într-o stare de spirit creativă este... orice gen îți place. Deși cercetătorii au crezut că dacă asculți în special Mozzart acesta are o influiență pozitivă asupra creierului, apoi au descoperit că genul de muzică e mai puțin important decât plăcerea ta de a o asculta.

4. Uită-te la filmulețe cu pisici

Conform celui mai mare studiu din toate timpurile, acele filmulețe adorabile cu pisici de care nu te mai saturi chiar sunt benefice pentru tine. Publicat în revista Elsevier studiul a căutat să explice de ce oamenii se uită la filmulețe cu pisici online și la potențialele argumente pro și contra. Cercetătorii au descoperit, ceea ce nu surprinde pe nimeni, că oamenii se uită la filmulețe cu pisici ca o modalitate de "reglare a dispoziției" și că după ce văd filmulețe cu pisici subiecții au raportat nivele mai reduse ale emoțiilor negative și se simt revigorați. Totuși cercetătorii au arătat că satisfacția vizionării filmulețelor cu pisici este mai mică dacă le folosești doar ca să te sustragi de la ceva important de rezolvat, pentru că asta va marca experiența vizionării de vinovăție.

5. Folosește o aplicație de meditație ghidată

Întotdeauna ai vrut să incerci meditația dar nu știi de unde să începi? Aplicații precum Calm (gratuită pe Android și iOS, apoi 12,99$/lună) sau Headspace (gratuită pe Android și iOS, apoi 12,99$/luna) oferă 7 zile pentru a o încerca gratuit, cu obțiunea de a te abona și de a avea acces la toate caracteristicile. Fiecare are meditații pe anumite subiecte cum ar fi: somnul, anxietatea, stima de sine, concentrarea, exerciții de respirație și modalități de a-ți urmări progresul.


Votează:
5 1 1 1 1 1 Rating 5.00 (1 Vote)