Dacă te-ai trezit vreodată alergându-ți copilul pe hol, cu periuța în mână și rugându-l să se spele pe dinți… nu ești singur. Refuzul spălatului pe dinți este o problemă extrem de frecventă.
Un studiu a arătat că aproape jumătate dintre părinți trebuie să-și forțeze copiii (chiar și până la 11 ani) să se spele pe dinți. Iar aproximativ 80% dintre acești copii fac crize de nervi în timpul spălatului.
Și mai îngrijorător, 1 din 10 părinți spune că, de atâta luptă zilnică, uneori cedează și își trimit copilul la culcare fără să se spele pe dinți.
Rugăminți, negocieri, urmăriri prin casă… toate pot transforma spălatul pe dinți într-un mic război zilnic.
Hai să schimbăm asta. Iată 11 idei-joc care pot aduce distracția înapoi la periaj.
1. Dansează în timp ce te speli
Un periaj corect durează cel puțin două minute.
Ca să treacă mai ușor timpul, poți folosi o aplicație cu muzică de două minute (de tip Brush DJ). Copilul ascultă o melodie cât timp se spală.
Multe melodii sunt vesele și energice — perfecte pentru un mini dans cu periuța în mână. Da, s-ar putea să fie și Baby Shark… i da, s-ar putea să-ți rămână în cap toată ziua. Dar dacă dinții sunt curați, merită!
2. Spălați-vă pe dinți împreună
Copiii învață prin imitație. Dacă te văd pe tine spălându-te, sunt mult mai dispuși să facă și ei la fel.
În plus, e momentul perfect să le arăți cum se spală corect dinții.
3. Jocul „Ghicește melodia”
Transformă cele două minute într-un joc.
Tu te speli pe dinți și fredonezi o melodie. Copilul trebuie să ghicească ce cântec e. Apoi faceți schimb.
Fără să-ți dai seama, cele două minute au trecut deja!
4. O periuță „wow”
Există o mulțime de periuțe pentru copii care arată super atractiv.
Fie că e una cu personajul preferat sau una care luminează timp de două minute, o periuță „specială” poate face spălatul mai interesant și mai puțin plictisitor.
5. Alege pasta potrivită
Unii copii detestă gustul de mentă.
Din fericire, există paste de dinți pentru copii în multe arome. Merită să încercați câteva până găsiți una care îi place.
6. „Tu îmi speli mie, eu ție”
Cei mici nu sunt mereu încântați când un adult le bagă periuța în gură.
Faceți un joc: „Eu îți spăl ție dinții dacă tu mi-i speli mie!”
Copilul exersează pe tine, iar tu reușești în același timp să cureți bine dinții lui.
Puteți exersa și pe o păpușă sau un pluș — întâi spălați dinții jucăriei, apoi pe cei adevărați.
7. Nu-l uita pe cățel
Aveți un câine? Perfect!
Lasă copilul să te ajute când îi cureți dinții și explică-i cât de important este pentru toată lumea — chiar și pentru animale — să aibă dinții curați.
Există chiar și periuțe și pastă de dinți pentru câini (cu gust de carne!).
8. Abțibilduri pentru dinți sclipitori
Să fim sinceri — spălatul pe dinți nu e mereu distractiv.
Un tabel cu recompense poate face minuni. Pentru fiecare spălat reușit, copilul primește un abțibild. După un anumit număr, poate primi o mică surpriză.
Motivație pozitivă = obiceiuri mai bune.
9. Cărțile bat cicăleala
Poveștile despre igiena dentară funcționează mult mai bine decât „Te-ai spălat pe dinți???” repetat de 10 ori.
Cărțile îi ajută pe copii să înțeleagă de ce e important periajul, nu doar că „așa trebuie”.
10. O poveste epică despre periaj
Inventează o poveste!
Poate că niște monștri ai plăcii bacteriene vor să distrugă Planeta Zâmbet, iar copilul tău trebuie să folosească Super-Periuța 3000 ca să-i învingă.
În timp ce se spală, „luptă” cu monștrii. Dintr-o obligație plictisitoare, periajul devine o misiune eroică.
11. Ajutor de la Zâna Măseluță
Puțină magie nu strică niciodată.
O scrisorică de la Zâna Măseluță, lăsată pe pernă, care laudă dinții curați și încurajează spălatul zilnic, poate avea un efect surprinzător de puternic.
De ce merită toată această străduință
Un studiu a arătat că jumătate dintre copiii de 8 ani și o treime dintre cei de 5 ani au carii, plombe sau dinți lipsă din cauza cariilor.
Spălatul pe dinți de două ori pe zi este una dintre cele mai importante metode de prevenire.
Merită să încercăm metode noi, mai blânde și mai distractive pentru a-i ajuta să aibă grijă de zâmbetele lor frumoase.
Până la ce vârstă au nevoie copiii de ajutor la periaj?
În general, copiii au nevoie de ajutor sau supraveghere până în jurul vârstei de 8 ani, pentru că nu au încă dexteritatea necesară pentru un periaj temeinic. Un reper util: dacă nu își pot lega singuri șireturile, probabil încă au nevoie de ajutor la spălatul pe dinți.
0–3 ani
Părintele trebuie să spele gingiile încă dinaintea apariției primului dinte. Dacă cel mic refuză periuța, poți folosi o compresă sterilă pe deget pentru a șterge ușor dinții și gingiile. Alege o periuță foarte mică și moale cât mai curând posibil. Primele experiențe contează enorm.
3–6 ani
Copilul poate încerca să se spele singur, dar un adult trebuie să revină și să curețe bine la final. O variantă bună: dimineața se spală el, seara speli tu temeinic.
7–8 ani
Mulți copii capătă dexteritatea necesară, dar tot au nevoie de supraveghere. Seara, un adult ar trebui să verifice și să se asigure că periajul durează două minute.
8+ ani
Pot să se spele singuri, dar monitorizarea rămâne importantă. Nu e deloc exagerat să mai supraveghezi sau să ajuți seara chiar până la 11–12 ani. Mai bine prevenim decât tratăm mai târziu.